Comunicat de presă CUPA EDU

„CUPA EDU” este un eveniment organizat de Asociația PRAXIS IURIS prin care se urmărește atât  promovarea educației fizice și a sportului, cât implicarea cetățenească activă, dezvoltarea conștiinței civice a tinerilor și stabilirea unui fond de premiere care să contribuie la îmbunătățirea bazei materiale a unităților de învățământ.

Evenimentul  „CUPA EDU” este organizat în jurul unei competiții de baschet între licee, participanții având nu numai ocazia de a concura în cadrul sportiv, dar și posibilitatea de a desemna o unitate de învățământ din țară căreia asociația îi va oferi un premiu, în funcție de locul pe care echipa de baschet îl ocupă în cadrul competiției.

„CUPA EDU” dorește să devină o platformă organizată de dialog și schimb de informații prin care tinerii să dobândească cât mai multe informații despre ce înseamnă să fii un cetățean activ, să conștientizeze importanța educației fizice și a sportului și să cunoască persoane și organizații implicate în domeniul educației și sportului.

#CupaEDU